Sistemul nervos și tristețea. Ce se întâmplă în creier când ești trist?
Cu toții experimentăm de-a lungul vieții diverse emoții și sentimente. De la bucurie la tristețe și de la frică la mânie, acestea au constituit mereu un subiect important al cercetării. După numeroase studii efectuate, cercetătorii au ajuns la o concluzie clară: fiecare emoție este rezultatul unor procese ample care se derulează în creier.
Ce este tristețea?
Tristețea este una dintre cele șase emoții de bază descrise de psihologul Paul Ekman și este asociată cu situații dureroase precum pierderea unei persoane importante sau anumite eșecuri pe plan profesional sau personal, însă există o varietate de factori care ar putea provoca această emoție.
Intensitatea tristeţii depinde de importanţa şi gravitatea problemei cu care te confrunţi; de la dezamăgire la descurajare și până la cele mai înalte culmi ale durerii, toate acestea sunt trepte ale tristeții. Această emoție se exteriorizează prin trăsături și comportamente specifice. Unul dintre cele mai evidente semne care trădează tristețea este arcuirea colțurilor interioare ale sprâncenelor spre nas întrucât mușchii responsabili sunt greu de controlat în mod voluntar.
Ce se întâmplă în creier când ești trist?
În afara amprentelor pe care le lasă tristețea pe trup, cea mai complexă activitate se desfășoară în interiorul creierului. Într-un articol publicat de specialiștii P. J. Freed și J. J. Mann în „Jurnalul American de Psihiatrie” aceștia au constat faptul că mai mult de 70 de structuri ale creierului se implică în timp ce noi suntem triști.
Totuși, printre cele mai proeminente regiuni se numără cortexul cingulat anterior și posterior (pe suprafața medială a emisferei cerebrale), cortexul insular sau cortexul ventrolateral; se observă, de asemenea, că nivelurile oxitocinei și al serotoninei (neurotransmițători numiți și „hormonul iubirii”, respectiv „hormonul fericirii”) sunt reduse atunci când ne confruntăm și trecem prin momente triste.
Un studiu publicat în jurnalul ştiinţific „Cell” indică o creștere semnificativă a „comunicării” dintre neuronii aflați în amigdală (responsabilă în procesarea emoțiilor) și neuronii hipocampusului (implicat în formarea, organizarea și stocarea amintirilor), ceea ce explică motivul pentru care devenim triști când ne amintim anumite momente neplăcute prin care am trecut.
De ce plângi când ești trist?
Sistemul limbic, un vast set de structuri responsabile pentru emoții, comportament, motivație și memorie, este strâns legat de sistemul nervos autonom care reglează în mod involuntar cele mai importante funcții necesare vieții, precum ritmul cardiac, presiunea arterială și respirația ritmică. Această parte a sistemului nervos deține un anumit grad de control asupra aparatului lacrimal prin intermediul neurotransmițătorului numit acetilcolină. Această substanță stimulează producerea lacrimilor.
Astfel, reacția ta emoțională asupra unei situații neplăcute declanșează sistemul nervos care activează apoi aparatul lacrimal. S-a demonstrat faptul că plânsul te ajută să exteriorizezi emoțiile negative pe care le trăiești și să te simți mai bine și mai eliberat din strânsoarea tristeții. În acest sens, există cercetători care susțin că plânsul declanșează endorfine, substanțe chimice produse în mod natural de sistemul nervos pentru a face față durerii sau stresului.
Viața nu este mereu colorată în roz, ci uneori fuzionează și cu nuanțe de gri. Este firesc să trecem prin situații neplăcute deoarece ele fac parte din procesul dezvoltării noastre. De aceea, trebuie să acceptăm emoțiile negative ca moment al evoluției personale și să încercăm să facem diverse activități pentru a determina creierul să renunțe la tristețe; vorbitul cu cineva apropiat, scrisul, odihna și exercițiile fizice pot ajuta.
Referințe:
https://www.ecronicon.com/ecpp/pdf/ECPP-07-00385.pdf
https://www.paulekman.com/universal-emotions/what-is-sadness/
http://www.neuroanatomy.wisc.edu/coursebook/neuro5(2).pdf
https://www.independent.co.uk/life-style/health-and-families/features/why-do-we-cry-the-science-of-tears-9741287.html
https://www.livescience.com/64043-sadness-brain-activity.html
https://www.cell.com/cell/fulltext/S0092-8674(18)31313-8
Autor: Casiana Bobric
