Grup de dezvoltare personală

din 19 martie

Ai participat până acum la un grup de dezvoltare personală? Te-ai gândit vreodată să încerci?

Indiferent de răspunsul tău, poate fi un exercițiu util pentru fiecare dintre noi să încercăm să ne înțelegem și din prisma celorlalți, prin interacțiune, comunicare deschisă și joc de rol. Îți propunem o serie de întâlniri săptămânale de grup în cadrul Asociației Respiro. Vom explora împreună lucrurile care te frământă, într-un mediu sigur, alături de oameni care au în comun aceeași dorință de a face schimbări în propria viață și în relație cu cei din jur.

Vom porni discuțiile de la modul în care experiențele de viață își pun amprenta asupra dezvoltării noastre și vom încerca să înțelegem impactul acestora în prezent. 

Facilitator: 

Cătălina Bunea este studentă în anul 3 la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Psihologie,  Universitatea din București. A desfășurat activități de terapie ocupațională în cadrul Spitalului clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia din București. A participat la o serie de evenimente și ateliere de teatru și dramaterapie. Pe lângă psihologie, printre interesele ei se află arta, fiind absolventă a Școlii Populare de Artă, specializarea pictură.

Participarea se face pe bază de înscriere.

Ca urmare a sitației epidemiologice create de răspândirea coronavirus, evenimentul este anulat momenta. Vă vom ține la curent cu data reprogramării, vă mulțumim pentru înțelegere.

În cadrul evenimentului te invităm să susții activitatea noastră, făcând o donație de 15-20 lei

Cunoaștem regulamentul GDPR și dorim să te asigurăm că datele tale personale sunt în siguranță. Vom folosi datele tale pentru a-ți furniza programul evenimentelor noastre prin e-mail, telefon sau SMS și pentru a te ține la curent cu eventualele situații neprevăzute. Înscrierea la eveniment reprezintă acordul tău pentru utilizarea acestora în scopul mai sus amintit.


 

Domeniu

Psihoterapie și dezvoltare personală

Dată începere

Joi, 19 martie 18:30

Dată final

Joi, 19 martie 21:00

Cost

GRATUIT

Locație

Respiro Lounge,
Str. Biserica Doamnei nr. 3

Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!