Cele 10 legi ale comunicării clare
Importanța comunicării complete a fost subliniată de mulți autori. Noțiunea de mesaje complete a fost introdusă de McKay, Davis și Fanning (1983). Mesajele complete au patru componente: observațiile, gândurile, sentimentele și nevoile. Comunicările de natură intimă sunt mai clare și este mult mai probabil ca acestea să redea complet ce vrei să spui atunci când sunt incluse toate cele patru elemente ale unui mesaj complet. Mesajele parțiale (cele care omit unul sau mai multe componente) sau mesajele contaminate (cele care amestecă sau etichetează eronat părți dintr-un mesaj complet) creează probleme grave de comunicare.
Dacă vei respecta aceste instrucțiuni fundamentale, vei elimina comunicarea peiorativă din relația ta. În cursul acestui proces, nivelul de furie și de jignire se va diminua foarte mult.
Evită cuvintele critice și încărcate de sensuri negative. Acestea sunt cuvintele care transmit partenerului tău/partenerei tale că are defecte. „Lipsă totală de efort…”, „comportament copilăresc… ostil…”, „stilul ăla egoist al tău…”, „faci pe neajutoratul/neajutorata…”, „atitudinea aia de victimă…”, „nepăsător/nepăsătoare ca întotdeauna…”, „complet inutil(ă)…”, „te comporți ca micuța și drăguța Shirley Temple”. Aceste cuvinte atacă și subminează sentimentul valorii personale. Nu își au locul într-o relație între parteneri iubitori.
Evită etichetele globale. Etichetele globale sunt acuzații generalizate la adresa identității unei persoane. Partenerul/partenera este „prost/proastă, sexist(ă), nebun(ă), egoist(ă), leneș(ă), inutil(ă), rău/rea, o scârbă sau un dobitoc”. Observă că atacul nu este la adresa comportamentului partenerului/partenerei, ci la adresa persoanei sale. Transmite mesajul că este o persoană rea – nu doar în acest moment, ci mereu. Când sunt aplicate, etichetele globale îți oferă sentimentul că sunt juste, că reprezintă o pedeapsă justă, dar consecința lor este pierderea încrederii și a intimității.
Evită mesajele acuzatoare. „Nu ești niciodată acasă la timp”, „Nu mergi nicăieri cu mine, niciodată”, „Îmi lași mie toată munca”, „Nu mă întrebi niciodată ce vreau”, „Ești mai interesat(ă) de munca ta decât de mine”. Esența mesajelor la persoana a II-a este, pur și simplu, aceasta: „Sufăr din cauza ta”. Dar, de obicei, există și următorul substrat: „Ai greșit și ai fost rău/rea pentru că mi-ai făcut asta”. Gândește-te cât de mult contrastează mesajul la persoana a II-a cu unul la persoana I.
Mesaj la persoana a II-a: Mereu strici seara, pentru că ajungi târziu acasă.
Mesaj la persoana I: Când ajungi târziu acasă, mă simt trist(ă) pentru că nu-mi pot petrece seara cu tine.
Mesaj la persoana a II-a: Nu ești niciodată aici când este treabă de făcut.
Mesaj la persoana I: Mă simt obosit(ă) și iritat(ă) când aranjez cumpărăturile singur(ă).
Observă că în mesajul la persoana I nu există o afirmație direct acuzatoare și nu partenerul/partenera nu este învinuit(ă).
Evită să aduci în discuție evenimente din trecut. Comunicarea clară tratează chestiunea curentă; comunicarea peiorativă împroașcă cu noroi din trecut. „Mi-ai făcut lucrul ăsta săptămâna trecută și în urmă cu o lună, acasă la Barbara. Și de Anul Nou, același lucru.” Mesajul este: „Ești rău/rea, ești rău/rea, ești rău/rea. Mereu ai avut defectul ăsta, iar situația nu se îmbunătățește”. Uneori, trecutul poate oferi o perspectivă utilă și evolutivă asupra unei probleme, dar trimiterile la evenimente trecute construiesc, de obicei, un caz împotriva partenerului/partenerei. Strângi dovezi pentru a sublinia cât de grave sunt defectele celuilalt. O regulă simplă pe care trebuie să o urmezi este următoarea: nu aduce niciodată vorba despre evenimente din trecut când ești furios/furioasă. Furia transformă referințele despre trecut într-o armă, în loc să devină o sursă de lămurire.
Evită comparațiile negative. Comunicarea clară nu îl face pe partenerul tău/partenera ta să se simtă jenat(ă) din cauza propriei persoane. Este menită să ajute, nu să rănească. Scopul ei este să rezolve, nu să respingă. Comparațiile negative nu rezolvă niciodată nimic. Singurul lor rol este să pedepsească și să atace.
Evită amenințările. Mesajul principal transmis de o amenințare este acesta: ești rău/rea și te voi pedepsi: „Dacă pleci la sora ta, nu te aștepta să mă găsești aici când te întorci”; „Dacă nu poți face un lucru simplu și distractiv, cum ar fi să mergi la film cu mine, cunosc o mulțime de alți bărbați care ar dori să meargă”; „Dacă nu ești în stare să spui nimic amabil când ajung acasă, poate că ar trebui să nu mai plecăm nicăieri weekendul ăsta”. Mesajul „ești rău/rea” este, în sine, suficient de dureros, dar dorința de a răni intenționat este foarte distructivă pentru relația ta.
Descrie-ți sentimentele, în loc să ataci cu ele. Când îți descrii sentimentele, folosește cuvinte clarificatoare, pentru a le face înțelese: „Sunt trist(ă) și îmi vine să plâng”; „Simt nevoia să fim mai apropiați”; „Mă simt destul de rănit(ă) și de retras(ă)”; „Sunt uimit(ă) și rușinat(ă)”. Observă că descrierea identifică în mod direct sentimentul. Să ataci cu propriile sentimente înseamnă să îți folosești emoțiile în chip de armă. Ridici tonul; acesta devine aspru, amenințător, ostil, sarcastic sau înțepător. Când comunici clar, îți menții vocea cât mai apropiată de tonul și de inflexiunea normale. Drept rezultat, partenerul tău/partenera ta poate auzi ce simți fără să fie copleșit(ă) sau atacat(ă).
Menține un limbaj corporal receptiv. Trupul tău transmite cât de deschis(ă) și de dispus(ă) ești să comunici. Când ai buzele țuguiate sau maxilarul încleștat, când te încrunți, îți îngustezi ochii sau îți ferești privirea cu suspiciune sau cu dezgust, trupul tău transmite răspicat că nu vrei să comunici. De asemenea, blochezi comunicarea dacă stai cu brațele încrucișate sau arăți acuzator cu degetul.Dacă vrei ca trupul tău să spună „da” comunicării deschise, menține contactul vizual, încuviințează în timp ce asculți, nu încrucișa brațele, apleacă-te ușor în față, dacă stai jos, și menține o expresie facială relaxată.
Folosește mesaje complete. Așa cum am descris mai devreme, mesajele complete constau în observații, gânduri, sentimente și nevoi sau dorințe.
Observațiile reprezintă declarații concrete neutre, care nu conțin critici sau deducții: „Ieri a plouat încontinuu de la 10:00 la 15:30”; „Cursul de chimie începe mâine”; „Voi afla ce poartă Beth înainte să plec în seara asta”.
Gândurile reprezintă convingerile, părerile, teoriile și interpretările tale cu privire la o situație. Gândurile nu sunt transmise ca un adevăr absolut, ci ca o ipoteză sau ca înțelegerea ta asupra situației: „Ideea mea era…”; „Mă întreb dacă…”; „Bănuiam că…”; „Mi-am făcut griji că…”; „După cum am văzut eu situația…”.
Dacă spui „Petreci prea mult timp la muncă”, aceasta nu este o modalitate potrivită de a-ți exprima gândurile într-un mesaj complet. Îți transformă părerea într-un adevăr absolut. „Simt că raportul nu este echilibrat; cred că trebuie să petreci mai mult timp acasă.” În acest caz, cel care vorbește își asumă responsabilitatea pentru propria părere și nu încearcă să o transforme în literă de lege.
Sentimentele, ca parte componentă a mesajului complet, pot fi adesea cel mai important element, mai ales între partenerii intimi. Sentimentele nu învinovățesc pe nimeni; sunt simple descrieri ale stării tale emoționale. Vezi Capitolul 2, pentru o discuție detaliată despre exprimarea sentimentelor și nevoilor.
A patra componentă a unui mesaj complet este exprimarea propriilor nevoi. Nimeni nu poate ști ce îți dorești dacă nu spui cu voce tare, astfel că exprimarea clară a propriilor nevoi este foarte importantă. Nici măcar oamenii cei mai apropiați nu îți pot citi gândurile, indiferent cât de mult te-ar iubi. „Mă simt groaznic. Ai vrea să mergi tu la copil, te rog?… Am nevoie de o pauză. Hai să luăm prânzul… Permite-mi să stau o oră singur(ă), ca să îmi revin după serviciu” – toate sunt afirmații despre nevoi sau dorințe.
Lucrurile importante pe care vrei să i le transmiți partenerului/partenerei ar trebui să fie întotdeauna adresate sub forma unor mesaje complete, care fac o distincție clară între observațiile, părerile, sentimentele și dorințele tale. Omiterea uneia dintre aceste componente are ca rezultat un mesaj parțial. Când îți duci paltonul la curățătorie sau mașina în garaj, ori când cumperi o pereche nouă de pantofi, poți comunica destul de eficient fără să incluzi informații despre sentimentele și nevoile tale afective. Dar când este crucial ca tu și partenerul tău/partenera ta să vă înțelegeți reciproc, nu poți omite nimic. Trebuie să descrii observațiile care au dus la anumite concluzii, sentimentele față de un anumit eveniment și dorința ta de a se schimba ceva. Când miza este mare din punct de vedere emoțional și trebuie să fii înțeles/înțeleasă, un mesaj parțial devine periculos.
Folosește mesaje clare. Mesajele clare separă observațiile, părerile, sentimentele și nevoile. Mesajele contaminate confundă sau interpretează greșit aceste componente, provocând suferință și confuzie. O femeie care îi spune ironic partenerului ei, la cină: „Ești vorbăreț, ca de obicei”, poate pretinde că afirmația ei este o simplă observație. Totuși, observația este contaminată cu gânduri critice, sentimente și nevoi. O afirmație mai precisă ar include toate cele patru componente ale unui mesaj complet: „Observ că ești destul de tăcut în seara asta (observație). Mă pune pe gânduri. Poate că nu ești interesat de mine (gând), iar asta mă face să mă simt rănită și puțin furioasă (sentiment). Chiar mi-ar plăcea să vorbești mai mult cu mine (nevoie)”.
Mesajele contaminate duc la înstrăinare și distanțare. Știi că mesajul este mult mai profund decât ce ți s-a transmis, dar nu știi exact ce este. Nu se pune problema că ceva a fost omis, ca în cazul unui mesaj parțial, ci că ceea ce a fost enunțat este disimulat sau ascuns.
O modalitate eficientă de a contamina propriul mesaj este să îl disimulezi sub forma unei întrebări, mai ales într-una de tipul „de ce”. Întrebarea „De ce te uiți așa la mine?” ar putea fi etichetată drept o simplă cerere de informații. Dar ar putea fi descrisă mai degrabă ca un gând critic („Nu ar trebui să te uiți așa la mine”) sau ca un sentiment („Nu îmi place cum te uiți la mine”). Propoziția „De ce nu strângi niciodată după tine?” nu reprezintă – acest lucru este și mai evident – o simplă cerere de informații. Întrebarea ar putea fi enunțată mai precis folosind toate cele 4 elemente ale unui mesaj complet: „Ai tendința să îți lași hainele pe jos după ce te schimbi (observație). Mă face să mă cred că vrei să le strâng eu (gând). Și ajung să mă simt folosit(ă) și neapreciat(ă) (sentiment). Mi-ar plăcea să vorbim despre așteptările noastre cu privire la treburile casnice (nevoie)”.
Cartea poate fi regăsită aici.
Sursa: McKay, M., Fanning, P., Paleg, K. (2017). Abilități de relaționare în cuplu. Cum să construiești o relație mai bună. București: Editura Herald
