Psihologie · luni, 29 mar.

Respiro

Cinci mituri despre relații și iubire

 

Mitul 1. Dacă ne certăm, înseamnă că nu suntem potriviți unul pentru celălalt

Majoritatea dintre noi dedicăm sau am dedicat mulți ani din viața noastră studiului pentru cariera profesională. Totuși, poate că toți acei ani pe care i-am dedicat studiului nu sunt suficienți pentru a ne ajuta să facem față conflictului atunci când apare. Inevitabil, conflictul este o sursă de distres atât pe plan fizic, mental cât și emoțional. De foarte multe ori și mai ales într-o căsnicie sau într-o relație de cuplu, nu este plauzibil să crezi că nu vor exista conflicte. Conflictele pot lua multe forme, precum: diferențe de opinie, sentimente, temperamente, personalități, valori sau multe alte aspecte. De multe ori, este mai ușor să renunțăm și să spunem că „Nu a fost să fie”.

Este important să înțelegem că, de cele mai multe ori, ambii parteneri au un rol într-un conflict. Înțelegând acest lucru, ne va permite să ne focalizăm atenția nu pe partenerul nostru, ci pe noi înșine, în ceea ce privește rolul nostru activ în acel lanț al evenimentelor care au condus la conflict. Este adevărat că atunci când ne orientăm atenția spre noi înșine este posibil să devenim mai vulnerabili, dar acea stare de vulnerabilitate îl poate ajuta pe partener să se simtă mai puțin defensiv, și prin urmare, mai înclinat spre a ne asculta îngrijorările și nevoile. Un exemplu de întrebare pe care ni-l putem adresa este: „Cum aș fi putut eu contribui la acest conflict?” Deci dacă conflictul este inevitabil, ce anume face diferența? Răspunsul este modul în care răspundem atunci când apare un conflict.

Conform unui studiu derulat de Noller și Feeney, există 3 tipuri de răspuns la un conflict, și anume:

  • Angajament constructiv sau comportament cooperativ – presupune o negociere între ambii parteneri și o rezolvare pozitivă a problemei (să fii atent la partener, să-i oferi suport, să comuncați împreună, să accepți responsabilitatea);
  • Angajament destructiv sau confruntare – presupune o abordare dominantă care implică intimidarea, manipularea și învinovățirea celeilalte persoane);
  • Evitarea conflictului sau detașarea – implică retragerea, distanțarea, lipsa unei deschideri, refuzul de a discuta despre un anumit subiect).

Așadar, chiar dacă conflictul apare, metodele de răspuns la conflict sunt diferite și, prin urmare, consecințele vor fi diferite.

 

Mitul 2. Trebuie să rezolvăm toate diferențele dintre noi

Probabil că de cele mai multe ori când ne-am gândit la modul în care ar trebui să fie viitorul nostru partener, am ajuns la concluzia că ar trebui să ne fie destul similar nouă. Poate că aceste așteptări nu s-au împlinit și am cunoscut pe cineva care e foarte diferit de noi. Poate că relația dintre noi a avansat, iar fiecare dintre noi s-a împăcat cu ideea că diferențele vor păli în timp, dar…pălesc? De multe ori, nu se întâmplă asta, ba mai mult, pot să devină adevărate subiecte pentru un conflict.

 Uneori cuplurile prezintă o teamă comună și anume: cred că dacă nu vor elimina diferențele și dacă nu vor deveni mai omogen ca și cuplu, atunci asta ar însemna sfârșitul relației. Totuși, se pare că nu diferențele sunt, de fapt, problema într-o relație, ci eforturile constante de a încerca să schimbi perspectiva/punctul de vedere al partenerului. Așadar, putem încerca să adoptăm o perspectivă apreciativă față de diferențele celuilalt, o perspectivă de acceptare. În definitiv, nu este vorba de omogenizarea relației, ci este vorba de a deveni tu, personal, unic în acea relație. Pentru cele mai multe cupluri, nu similaritățile, ci diferențele individuale sunt cele care ne atrag la celălalt, cele care oferă chimie relației și, totodată, cele care oferă un nivel de profunzime relației. Desigur, poate fi vorba și despre anumite diferențe pe care nu le putem tolera la un partener și nici nu trebuie, cum sunt diferențele de valori sau de principii, dar nu acesta este subiectul abordat în această secțiune.

Cum poți aprecia diferențele? Îți poți ruga partenerul să vă gândiți împreună la aspectele pozitive ale unor anumite diferențe dintre voi. Spre exemplu, vă puteți gândi la o anumită calitate pe care unul dintre voi o are din abundență, dar la celălalt lipsește. Aceasta este o tehnică bună care ne ajută să recunoaștem modul în care anumite diferențe pot contribui la bunăstarea relației.

 

Mitul 3. Cei mai buni bărbați sau cele mai bune femei sunt deja „luate”

Sunt sigură că foarte mulți dintre noi suntem familiarizați cu expresia de mai sus. Poate am auzit-o la un prieten/prietenă, poate am spus-o chiar noi, iar dacă nu am spus-o cu voce tare, poate am gândit-o. Nu este ușor să întâlnești acea persoană care e potrivită pentru tine, care e dispusă să îți accepte și părțile mai puțin bune și căreia și tu la rândul tău să i le accepți. E un proces adesea lung și costisitor (mai ales în ceea ce privește resursele de timp și cele emoționale). Astfel că de foarte multe ori ajungem să credem afirmația „cei mai buni bărbați/cele mai bune femei sunt deja „luate”, deoarece e mai ușor și mai puțin stresant. Practic, nu vreau să risc și să mă atașez emoțional de cineva și totodată, mă protejez eliminând posibilitatea de a fi respins sau dezamăgit. La urma urmei, dacă nu există nimeni pentru mine care să fie disponibil și dacă persoanele care merită și care eu consider că mi s-ar potrivi sunt deja într-o relație, atunci de ce să mai încerc?

Persoanele care susțin această atitudine au tendința de a aduna „dovezi” de la alte persoane care simt și afirmă același lucru ca și ele. Astfel, în loc să investim în capitolul „romantism”, alegem să investim mai degrabă în relațiile sociale, de prietenie, în care putem găsi simpatie și comfort.

Adevărul este că nu putem afirma că nu există și alte persoane calificate, decente, eligibile și care să merite atenția noastră. Dacă am afirma asta, ar fi o eroare de judecată. A afirma acest lucru e ca și cum ai spune: „Toți câinii sunt răi”. Amintește-ți că atunci când spui asta, deja tu ai în minte persoane cunoscute, persoane cu care ai interacționat. Dar există și oameni cu care încă nu ai interacționat, există încă oameni pe care nu i-ai cunoscut, oameni cu valori frumoase.

Este nevoie de:

  • Dorința de a-ți asuma un risc;
  • Intenția de a-ți lua un angajament de a deveni partenerul visurilor tale, mai degrabă decât a încerca să găsești partenerul visurilor tale;
  • Dorința de a rămâne implicat în proces, fără a te descuraja;
  • Intenția de a deveni o persoană mai iubitoare, autentică și de încredere;
  • Răbdare, încredere și credință, acestea ajutându-te să te bucuri de întregul proces;

 

Mitul 4. După ce mă voi căsători, nu mă voi mai simți singur

Poate că de multe ori sentimentul de singurătate este copleșitor și, astfel, ne dorim să găsim acea persoană potrivită pentru noi pentru a reuși să scăpăm de el. Totuși, este important să conștientizăm și să întărim ideea că noi, personal, ar trebui să avem grijă de noi și ar trebui să ne pregătim pentru acea persoană care urmează să vină în viața noastră și să nu așteptăm ca ea să apară doar pentru a iniția acele schimbări. Se pare că sentimentul de singurătate și de incertitudine întărește neîncrederea, ceea ce poate duce chiar la învinovățirea partenerului pentru că nu a reușit să ne îndeplinească așteptările/nevoile. Este o așteptare irealistă să crezi că cineva ar trebui să îți îndeplinească toate nevoile și ar trebui să fie tot ce ai tu nevoie.

Încearcă, în schimb, să îți întărești relațiile cu prietenii, să fii axat mai mult pe interacțiunile sociale (să inviți oameni la prânz, să cânți într-un grup, să devii membru într-un club de voluntar, să fii bun cu străinii etc). Toate acestea sunt exemple de ce am putea să facem pentru a ne îndeplini anumite nevoi emoționale.

 

Mitul 5. Ai nevoie doar de iubire

De câte ori nu am auzit expresia: „Iubirea depășește orice obstacol” sau „E nevoie doar de iubire” pentru ca relația dintre două persoane să funcționeze? Și totuși, cât de adevărate sunt aceste expresii? Oare e suficient să iubești pe cineva ca relația să funcționeze?

Iubirea presupune mai mult decât a avea sentimente de afecțiune puternice la adresa altei persoane. Presupune să fii capabil să îți pui preferințele tale deoparte, să reziști tentației de a-l învinovăți pe celălalt atunci când te simți dezamăgit sau supărat, să fii umil, să ai mai mult control asupra propriilor impulsuri, să meditezi constant la ce poți să îi oferi tu celuilalt, în loc să te concentrezi pe ideea de ce îți poate oferi el ție, și nu în ultimul rând, să fii vulnerabil.

Să presupui că iubirea e tot ce îți trebuie ca o relație să funcționeze, ar însemna că iubirea poate depăși situații complicate, poate evita conflictul, poate să ne vindece toate rănile, poate să ne facă să trăim fericiți până la adânci bătrâneți, poate să evite rănile viitoare etc. Dar oare poate? Răspunsul e că de cele mai multe ori, nu. Asta nu înseamnă că nu face lucrurile să fie mai ușoare, pentru că poate să facă asta. Dar ideea principală este că nu este tot ce ai nevoie pentru a avea o relație sănătoasă.

Deci de ce altceva ai mai avea nevoie?

  • Abilitatea de a gestiona diferențele care apar în toate relațiile, chiar și în acelea în care există multă iubire;
  • Răbdare pentru momentele în care lucrurile nu merg exact cum ai plănuit;
  • Abilitatea de a asculta cu adevărat și de a rezista tendinței de a-l întrerupe și de a-l „corecta” pe celălalt atunci când nu ești de acord cu ce spune;
  • Acceptarea propriilor greșeli;
  • Compasiune;
  • Integritate;
  • Curajul de a persevera;
  • Încredere și loialitate;
  • Simțul umorului;

 

Autor: Mădălina Poenaru

Bibliografie:

A.L. Sillars, K.E. Leonard, L.J. Roberts, T. Dun. Cognition and communication during marital conflict: how alcohol affects subjective coding of interaction in aggressive and nonaggressive couples. P. Noller, J.A. Feeney (Eds.), Understanding Marriage: Developments in the Study of Couple Interaction, Cambridge University Press, Cambridge, UK (2002), pp. 85-112.

Bloom, L., & Bloom, C. Happily ever after... and 39 other myths about love.

Lev, A., & McKay, M. (2017). Acceptance and commitment therapy for couples: A clinician's guide to using mindfulness, values, and schema awareness to rebuild relationships. Context Press/New Harbinger Publications.

 

Articole Similare

În mintea unei persoane cu depresie
Te-ai gândit vreodată că perspectiva ta asupra timpului, asupra trecutului, prezentului și viitorului poate influența felul în care îți trăiești viața și în care te simți?
Copiii și lumea digitală
Copiii petrec timp mai mult ca niciodată privind către ecrane, fie că este vorba de smartphone, tabletă, televizor, computer sau alt dispozitiv.
Bulimia: ce este, de ce apare și cum o putem combate
Această tulburare poate afecta funcționarea zilnică normală a persoanei.
Împăcarea intimităţii emoţionale cu cea sexuală în relaţiile de lungă durată şi căsnicii
Studiile au arătat că oamenii sunt mult mai atraşi de partenerul lor atunci când acesta întreprinde o activitate care îl pasionează.
Recomandări cu privire la insomnie
Insomnia este un simptom sau o tulburare distinctă care se manifestă prin dificultăți în a adormi, somn de slabă calitate sau insuficient.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!