Forța neașteptată a așteptărilor

Se povesteşte că pe insula Cipru locuia un sculptor tânăr şi talentat pe nume Pygmalion. Acesta era atât de perfecţionist încât observa toate defectele fetelor pe care le vedea. Nu era deloc mulţumit de ele, motiv pentru care s-a hotărât că nu se va căsători niciodată. Astfel, într-o bună zi, pentru a-şi mai alina singurătatea, a început sa sculpteze o fată după standardele lui înalte de frumuseţe si perfecţiune. Nu exista nicio femeie care să atingă frumuseţea acesteia.

Sculptura părea o femeie însufleţită, care stătea nemişcată pentru o clipă. Legenda spune că Pygmalion s-a îndrăgostit de frumoasa sculptură. Iubirea îi era pasională şi profundă, iar durerea la fel de intensă din cauza inaccesibilităţii acestei idile. Pygmalion s-a rugat de zeiţa iubirii, Venus, să-i ofere viaţă sculpturii, iar aceasta a fost de acord. Astfel, tânărul s-a căsătorit cu frumoasa fată şi au trăit o viaţă minunată.

Pygmalion a avut aşteptări ca fata să fie perfectă în toate aspectele, iar aceste aşteptări s-au împlinit în momentul în care aceasta a fost adusă la viaţă. Desigur că aceasta este doar o legendă, însă pornind de la ea a fost preluată denumirea de efect Pygmalion de către Robert Rosenthal şi Lenore Jacobson. În 1966, aceştia au realizat un studiu important, ce a adus mari contribuţii în domeniul educaţiei. Ei au adus în atenţie un tip de profeţie auto-împlinită într-un experiment clasic despre aşteptările profesorilor.

Experimentul a constat în aplicarea iniţială a unor teste de măsurare a inteligenţei unei clase de elevi, urmând să fie selectaţi câţiva care se presupune că ar fi avut rezultate deosebite la teste şi că în perioada apropiată ar manifesta o creştere impresionantă a abilitaţilor intelectuale. În realitate, aceştia au fost selectaţi la întâmplare. Lista cu elevi a fost dată profesorilor, cu cerinţa de a păstra informaţia confidenţială.

La sfârşitul anului, când au fost retestaţi, s-a observat că acei elevi consideraţi de către profesori mai "inteligenţi" au realizat progrese mult mai mari decât toţi ceilalţi. Astfel, Rosenthal şi Jacobson au concluzionat că aşteptările profesorilor pot influenţa dezvoltarea abilităţilor intelectuale ale elevilor. Tauber (1998), descriind efectul Pygmalion, susținea că aşteptările pe care le proiectăm asupra unei persoane o pot determina să se comporte conform acestor așteptări.

Bineînţeles că această descoperire a fost urmată de foarte multe critici, din cauza că atât în realizarea şi manifestarea asteptărilor, cât şi în dezvoltarea intelectuală sunt implicaţi foarte mulţi factori. Studii ulterioare au arătat că există totuşi o corelaţie semnificativă între aşteptările profesorilor şi realizările elevilor, însă fără modificări semnificative în ceea ce priveşte IQ-ul.

Explicaţia fenomenului a fost evidenţiată prin analiza comportamentului profesorilor. Se pare că aceştia, mai mult sau mai puţin conştient, acordau mai multă atenţie elevilor vizaţi, le ofereau mai multe şanse de a răspunde, iar dacă nu știau, îi încurajau sa dea totuşi un răspuns, îi ajutau sa găsească raspunsul corect şi le ofereau un climat mai cald.

În schimb, de la ceilalţi elevi nu aveau nicio aşteptare, considerau că nu are sens să-şi mai bată capul cu ei pentru că oricum nu pot mai mult. Desigur că un alt factor important este stima de sine. Iar elevii de pe listă, deşi nu ştiau care sunt aşteptările pe care trebuiau să le îndeplinească, au primit acest feedback involuntar de la profesori, fapt ce a accelerat foarte mult dezvoltarea lor.

Conform profeţiei auto-realizatoare, ,,odată ce există o aşteptare, individul tinde să acţioneze în conformitate cu convingerile sale, şi, eventual, acţiunile sale pot determina aşteptările să devină realitate.” (Cooper & Good, 1983) Se întâmplă să ne programăm anticipat anumite stări prin gânduri de tipul: ,,Astăzi probabil că voi avea o zi groaznică”. Dacă o persoană afirmă acest lucru cu încredere, acţunile ei pot fi modificate astfel încât să i se demonstreze că ziua ei este într-adevăr groaznică.

De asemenea, efectul cuvintelor este valabil şi dacă programăm ceva pozitiv. Pe lângă lecţiile evidente pe care pedagogii şi profesorii trebuie sa le desprindă din acest fenomen, efectul Pygmalion se aplică foarte bine şi în organizaţii, acolo unde liderii au un impact foarte mare asupra membrilor echipei, dar şi în relaţiile de cuplu.

O femeie care se poartă cu un bărbat ca şi cum el ar fi cel mai generos om de pe pământ îl va face să fie și mai generos; un bărbat care tratează o femeie ca pe o persoană puternică şi plină de abilităţi va aduce la suprafaţă şi mai multe dintre competenţele ei. Tot timpul când relaţionam cu cei din jur, ne raportăm involuntar la aceştia conform unui set de aşteptări.

Transmitem mii de mesaje de la micile expresii faciale, până la gesturi destul de evidente, pe care cei din jur le recepţionează şi se raportează la ele într-un fel sau altul. De aceea este important să avem o atitudine preponderent pozitivă şi deschisă asupra realităţii, să ne cladim stima de sine şi să oferim încredere oamenilor.

Desigur că noi nu putem aduce la viaţă idealurile noastre de perfecţiune, dar cu siguranţă în interacţiunile noastre zilnice şi în alte aspecte mărunte putem beneficia de forţa de determinare a efectului Pygmalion, astfel încât să mai aşezăm o piatră la temelia clădirii unei lumi mai bune.

Bibliografie - Pines A. (2005). Căile îndrăgostirii. București: Ed.Trei p.114-118. - Bruns Ch., McFall L., McFall M., Persinger T., Vostal Br.(2000). An Investigation of Teacher Expectation Research - scientia.ro - wisegeek.com

Un articol scris de:

Evelina Chira