Ce este și cum se manifestă sindromul de stres post-traumatic?

Trauma și sindromul post-traumatic

Trauma și stresul sunt parte din aspectele negative ale omenirii, însă sunt și foarte frecvente în același timp. De aceea, este nevoie să cunoaștem rădăcinile lor, dar și cum să le facem față. Deși deosebirile interindividuale își spun cuvântul, trauma singulară este percepută ca fiind mai puțin destabilizatoare decât cea care are loc repetitiv. 

Există o distincție între traumă și stres. Trauma are o rezonanță psihologică și se transformă într-o rană sufletească, iar stresul este un agent extern, care în opinia noastră poate provoca o traumă sau nu, în funcție de amplitudine, intensitate și durată. Astfel intră în discuție sindromul de stres posttraumatic (PTSD), o tulburare primară, care afectează deopotrivă cele două sexe și reunește toate reacțiile emoționale și comportamentale ce vizează o formă excesivă de stres căreia nu îi putem face față. 

DSM-V definește acest sindrom ca un ansamblu de simptome provcate de o experiență traumatizantă extremă. Simptomele majore care apar sunt reexperimentarea, evitarea și hiperexcitarea. Dacă ne concentrăm pe simptomele desemnate de Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale, ediția a cincea, în primul rând, cel ce suferă de această tulburare, a experimentat el însuși sau a fost martorul unei situații în care integritatea lui sau a altor persoane a fost pusă în pericol și retrăiește prin reamintire acel eveniment.

Un alt simptom este apariția viselor ce au legătură cu acea situație. În cazul copiilor, poate fi vorba de vise cu conținut neinteligibil sau cu reconstituirea scenelor în timp ce se joacă. Distresul profund sau alte răspunsuri psihologice intense la întâlnirea cu elemente asemnătoare cu cele din scena traumatizantă sunt alte urme ale acestui sindrom. De asemenea, apare tendința mereu de a evita acele elemente (persoane implicate, locul în care a avut loc scena, obiecte etc). 

Impactul sindromului post-traumatic la nivelul gândirii

La nivel de gândire, sindromul își lasă amprenta prin faptul că cel afectat nu își poate reaminti unele aspecte legate de eveniment, dar și prin credințe negative și persistente legate de propria persoană sau de cei din jur („nu pot avea încredere în nimeni”, „eu sunt rău”, „lumea este un loc periculos”). Autoînvinuirea, pierderea interesului pentru activități uzuale, detașarea de cei apropiați, imposibilitatea de a mai experimenta emoții pozitive, iritabilitatea, pierderea capacității de concentrare și hipervigilența sunt alte simptome care apar în cazul PTSD. Desigur, pentru un diagnostic corespunzător și o tratare eficientă a problemei, psihoterapia este esențială.

Cu toate astea, există ceva ce stă în puterea noastră pentru a ne recăpăta forța după evenimente traumatizante și de a face față cu succes efectelor lor. Aceasta este reziliența. Ea se evidențiază prin reabilitarea și dezvoltarea celui afectat în mod pozitiv, în ciuda celor trăite, demonstrându-se competențe susținute în confruntarea cu stresul. 

Reziliența este ansamblul factorilor sociali, emoționali, culturali și individuali care înlesnesc trecerea și depășirea unor momente stresante și care se construiește în timp, în urma evenimentelor importante din viață, cu precădere, în urma celor din copilăria timpurie. Acest ansamblu ține atât de factori interni (ce țin de individ), cât și factori externi ( ce țin de mediul în care se dezvoltă). Un copil, de exemplu, este rezilient dacă are părinți cu calități bune parentale, are relații sănătoase cu alți adulți competenți, are depreinderi intelectuale, talente, spiritualitate în dezvoltare etc. 

Un fapt foarte important și relevant pentru acest subiect este acela conform căruia, noi nu facem față mai bine dacă suntem singuri sau dacă avem credința că nimeni nu are nevoie de noi. Dimpotrivă, reziliența se clădește în relații interumane cu un grad mare de apropiere emoțională, în cadrul căreia se resimt sentimente precum iubire, compasiune, comuniune emoțională. De asemenea, un mediu stabil, continuu și care prezintă o predictibilitate mare crește bagajul de reziliență. Alaturi de un psiholog poți descoperi care sunt resursele tale pentru a fi rezilient în fața problemelor. 

Să nu uităm să ne construim scuturile în timpuri liniștite, pentru a le avea pregătite în vreme de război!

Un articol scris de Rodica Afrasinei,  studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB