Învață să (te) iubești

din 11 martie

De ce iubire de sine?  Pentru că respectul și iubirea față de propria persoană este baza iubirii celuilalt. Conceptul iubirii de sine este amplu vehiculat, însă rămân deschise întrebările: Ce înseamnă iubirea de sine? Cum ajungem să avem un sentiment de devalorizare personală sănătoasă? Este o formă de egoism sau narcisism? Cum mă pot iubi pe mine? La aceste întrebări vom încerca să conturăm un răspuns în cadrul evenimentului.

Iubirea stă la unei dezvoltări armonioase în copilărie, iubirea poate vindeca rănile și poate schimba percepția față de experiențele negative din trecut. Ea  devine perceptibilă, tangibilă, atunci când e pusă în gesturi, atitudini, cuvinte, comportamente. Iubirea se manifestă în concretul relational, nu în abstract.

Ce îți oferă acest seminar:

  • te ajută să înțelegi că aprecierea față de propria persoană, este o condiție necesară pentru a putea oferi în relație cu celălalt; 

  • prezintă o perspectivă psihologică a conceptului de iubire de sine și a valorii acesteia în dezvoltarea umană;

  • idei practice prin care ne putem manifesta iubirea față de propria persoană, în fiecare zi;

  •  un prilej de inspirație pentru a-ți (re)descoperi  nevoile autentice și felul în care poți răspunde acestora.

  • vom înțelege de ce avem nevoie de respect și iubire față de propria persoană, pentru a le putea pretinde în relațiile noastre cu ceilalți.

Clara Toma -  consilier în comunicare relațională, trainer acreditat, autor a numeroase cărți și articole de specialitate (comunicare, dezvoltare personală).

80 lei plata în locație

70 lei plata în avans cu cardul

50 lei preț redus pentru studenți pe baza carnetului de student sau legitimației vizate pe anul în curs;

Prin achitarea taxei de participare vei susține și activitatea socială a Asociației Respiro - proiectul de consiliere psihologică gratuită pentru tinerii care nu pot accesa serviciile de consiliere contra cost din motive financiare.

Locație: Asociația Respiro, Str. Biserica Doamnei, nr 3, București

Ca urmare a sitației epidemiologice create de răspândirea coronavirus, evenimentul este anulat momenta. Vă vom ține la curent cu data reprogramării, vă mulțumim pentru înțelegere.

Cunoaștem regulamentul GDPR și dorim să te asigurăm că datele tale personale sunt în siguranță. Vom folosi datele tale pentru a-ți furniza programul evenimentelor noastre prin e-mail, telefon sau SMS și pentru a te ține la curent cu eventualele situații neprevăzute. Fotografiile făcute în  cadrul evenimentului vor fi folosite pentru promovarea activității asociației pe rețelele de socializare. Înscrierea la eveniment reprezintă acordul tău pentru utilizarea acestora în scopul mai sus amintit.


 

Domeniu

Psihoterapie și dezvoltare personală

Dată începere

Miercuri, 11 martie 19:00

Dată final

Miercuri, 11 martie 21:00

Cost

80.00 de lei Plata în locație
70.00 de lei Plată online cu cardul în avans
50.00 de lei Preț redus pentru studenți

Locație

Respiro Lounge,
Str. Biserica Doamnei nr. 3

Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!