Învață cum îți poți învinge teama

Cum te poate influența teama?

Teama te poate determina să alegi lucruri care nu te definesc şi obiective care nu sunt ale tale.

Poate cauţi apreciere şi îţi doreşti să primeşti afecţiunea celor din jurul tău. Pentru asta, faci concesii, te mulezi după dorinţele altora şi renunţi la unele dintre principiile tale şi la unele valori personale. E normal să-ţi doreşti apropierea de ceilalţi. Însă, nu e chiar normal să renunţi la tine pentru a fi pe placul oamenilor.

În unele situaţii, poţi fi „forţat” de împrejurări să te conformezi cerinţelor. Te temi de respingere şi, puţin panicat, îţi încropeşti în grabă un „sine” cam şubred din ceea ce găseşti la îndemână. E o construcţie provizorie, îţi spui. Dar zilele trec, săptămânile şi lunile la fel şi, tot amânând, sfârşeşti prin a deveni acel surogat al tău însuţi, acel „tu” artificial, creat doar pentru a fi acceptat.

Însă, o transformare superficială, dă naştere unor consecinţe deloc pozitive. Chiar tu însuţi respingi această schimbare. Pentru că este imposibil să iniţiezi o regenerare reală doar din FRICA de a nu fi respins. Redescoperirea propriilor tale dorinţe, calităţi şi valori se poate face doar prin acceptare, înţelegere şi iubire de sine. 

Poate crezi că din momentul în care optezi pentru un rol, vei avea o viaţă mai uşoară. Rareori se întâmplă aşa. De regulă, asumarea unui rol implică şi existenţa unor consecinţe. Mai devreme sau mai târziu, umbrele din sinea ta vor ieşi la suprafaţă şi atunci, e posibil să fii tu însuţi speriat de ceea ce descoperi despre tine.

Posibil să te resemnezi cu ideea că, în timp, vei deveni o picătură între toate celelalte picături din oceanul vieţii şi existenţa ta va merge înainte liniştită, fără abateri şi fără conflicte. Vei ocoli astfel o sumedenie de sentimente incomode ca ruşinea, furia, dezamăgirea sau disconfortul. De asemenea, vei evita să pari laş, redus, demodat, incapabil sau neadaptat. Nu vei fi dispreţuit, desconsiderat sau chiar marginalizat de către cei din jur.

Poate îţi va reuşi asta. Dar cât timp va dura starea de bine? După o vreme, vei resimţi iarăşi vechile tale stări de nemulţumire şi plictiseala aceea aproape palpabilă. De ce? Pentru că traiul lin, monoton şi lipsit de provocări şi culoare, nu poate fi numit viaţă. Viaţa nu este o poveste ideală în alb şi roz, ea e o sumă de experienţe şi trăiri, provocări şi deziluzii, reuşite, eşecuri, bucurii şi suferinţe.

Care poate fi fundamentul fricii?

În mod evident, frica ta se bazează pe anticiparea modului în care te-ar trata oamenii dacă ar şti exact cine eşti. Nu eşti singurul căruia îi este frică. Majoritatea oamenilor se tem să-şi recunoască greşelile şi nu le face plăcere să recunoască asta, chiar dacă sunt conştienţi că acesta ar putea fi un lucru benefic pentru ei. Cu atât mai puţin îşi doresc expuşi „monştrii” ascunşi în cele mai întunecoase tainiţe ale inimii.

Ai curaj şi scoate-ţi masca care te protejează. Renunţă la ataşamentul distructiv, ataşamentul negativ, cel care îţi dă o senzaţie de amărăciune atunci când rămâi singur cu tine. Renunţă la obiceiurile nocive, la acele persoane sau experienţe care te fac să spui cu negură în suflet: „De ce n-am refuzat?” , „De ce am făcut asta încă o dată?” , „De ce continui să fac asta?”, „De ce permit să fiu tratat astfel?”.

Un posibil răspuns ar fi acela că, alegi să faci toate acele lucruri sau să te alături acelor oameni care te fac să suferi sau să dai greş. Acum, alege să ieşi de acolo. Renunţă la masca popularităţii şi evadează din închisoarea eternei dorinţe de a fi aprobat. Pentru tine faci asta. De fapt, nu te prinde deloc rolul ales. Şi tu ştii asta foarte bine.

Potrivit mentalităţii generale, din momentul în care îţi arăţi adevărata identitate, nu ai decât de suferit. Prin expunerea slăbiciunilor proprii, devii vulnerabil şi mult mai uşor de rănit. E posibil să existe şi o fărâmă de adevăr în afirmaţia asta.

Poate o să devii mai vulnerabil, însă slăbiciunile tale nu vor mai constitui „o ruşine” pentru tine şi reacţiile tale nu te vor mai lua prin surprindere, aşa cum se întâmpla de obicei. După ce te vei obişnui cu tine şi te vei accepţa, oricare ar fi atitudinea celorlalţi, îţi va fi mult mai uşor să asculţi, să înţelegi, să îţi spui punctul de vedere, să refuzi sau să evoluezi. Asta pentru că ai căzut la pace cu tine însuţi.

E bine să înveţi să te recunoşti. Să „iei pulsul” fiecărei vorbe, al fiecărui gând, a fiecărei reacţii, să o priveşti şi să faci o triere metodică spunând: „asta îmi aparţine”, „asta nu îmi aparţine”, „asta sunt eu”, „asta nu mă reprezintă”. Când vei finaliza procesul, vor rămâne o serie de caracteristici care îţi vor părea mult mai familiare decât te aşteptai.

La început, poate îţi vor părea deranjante unele trăsături ale tale, dar, cel mai important e faptul că ele nu vor avea nimic artificial. Acesta eşti tu, un diamant în stare brută care aşteaptă să fie finisat. Fii curajos, îndrăzneşte să dai piept cu toate rănile vechi, speranţele pierdute, dezamăgirile îngropate, dorinţele de răzbunare sau idealurile neîmplinite. Este puţin mai dureros şi e cam dificil, însă renunţând la rolul de acuzator şi judecător al tău însuţi, vei învăţa să-ţi accepţi şi depăşeşti fiecare temere şi fiecare nelinişte care te apasă.

De altfel, primul pas spre reuşită, este să îndrăzneşti să-ţi înfrunţi frica. Urmările acestei decizii pot fi cu adevărat bune pentru tine. O persoană care este ea însăşi poate comunica într-un mod liber şi fără prejudecăţi şi poate să înţeleagă dificultăţile prin care trec semenii săi fără a-i judeca. Ea nu se judecă nici pe ea însăşi pentru că, înţelegându-se pe sine, a învăţat să îi accepte şi să îi iubească pe ceilalţi.

Un articol scris de: Maria Șutac