Cristian Dorgo
Am încheiat drumul celibatului la vârsta de 27 de ani. Cea care m-a convins a fost și cea ce îmi este soție devotată, Tunde, și cea care mi-a oferit două fetițe: Maya, 5 ani, și Hannah Lara, 1 an.
Am absolvit Institutul Teologic Adventist de la Cernica și programul de Master al Univerității Adrews, extensia Cernica. Sunt pastor de 8 ani, iar mare parte din activitatea mea pastorală este îndreptată spre lucrarea cu adolescenții.
Versetul biblic preferat este: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.” Apocalipsa 3:10.
Cursuri:
- Curs de citire a Bibliei (Religie și spiritualitate)
Susține proiectele Asociației Respiro
Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din
următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative,
speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!
Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la
servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a
tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100
Libra Bank
Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!