Umberto Eco și „Pliculețul Minervei” – semnele vremii

Umberto Eco, unul dintre ultimii enciclopediști ai Occidentului, a părăsit lumea aceasta în februarie 2016. Numele său are o mare rezonanță în cultura europeană contemporană, pe care a îmbogăţit-o cu multe scrieri valoroase, răspândite în diverse sfere ale ştiinţelor umaniste – a scris tratate de semiotică, filosofie, critică şi teorie literară, studii medievale, dar şi literatură, eseistică, publicistică şi cărţi pentru copii. A avut imensul, dar şi rarisimul privilegiu, de a i se publica întreaga operă, în viaţă încă fiind, pe întregul mapamond. 

Umberto Eco s-a născut la 5 ianuarie 1932 în oraşul Alessandria din regiunea Piemont, situată în partea nordică a Italiei. Educaţia primită în familie a fost predominant romano-catolică, fiind şcolit în cadrul ordinului numit Oblati Sancti Francisci Salesii. A studiat la Torino, luându-şi licenţa în estetică, urmând ca, din 1971 să devină profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A ţinut prelegeri în universităţi prestigioase din toată lumea, iar de către peste patruzeci dintre ele i s-a atribuit titlul de Doctor Honoris Causa. A primit numeroase premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). În limba română, opera sa a fost tradusă integral. Majoritatea editurilor româneşti de prestigiu au încercat să publice cât mai multe volume din opera lui Umberto Eco: Opera deschisă (ELU, 1969), Tratat de semiotică generală (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982), Numele trandafirului (Dacia, 1984), Lector in fabula (Univers, 1991), Pendulul lui Foucault (Pontica, 1991), Limitele interpretării (Pontica, 1995), Insula din ziua de ieri (Pontica, 1995), Cinci scrieri morale (Pontica, 1998).

Printre volumele publicate de Humanitas se numără Minunea Sfântului Baudolino (2000, 2011), Pliculeţul Minervei (2004), Jurnal sumar (2004) şi Cinci scrieri morale (2005).

Editura Polirom a publicat un număr impresionant de volume din opera prolifică a lui Eco, unele apărute chiar în mai multe ediţii: În ce cred cei care nu cred?, Cum ne construim duşmanul, Kant şi ornitorincul, Pendulul lui Foucault, Cimitirul din Praga, Limitele interpretării, Scrieri despre gândirea medievală, Cronicile unei societăți lichide, Confesiunile unui tînăr romancier, Numărul zero, Cum se face o teză de licență, Baudolino, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn și interpretare, Insula din ziua de ieri, A spune cam același lucru. Experiențe de traducere, Apocaliptici și integrați. Comunicații de masă și teorii ale culturii de masă, Cum se face o teză de licență. Disciplinele umaniste, Șase plimbări prin pădurea narativă, Insula din ziua de ieri şi În căutarea limbii perfecte.

La Editura Rao au apărut două superbe volume masive semnate de Umberto Eco și dedicate istoriei artei, acestea fiind ilustrate cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor – Istoria frumuseţii (2012) și Istoria urâtului (2007) –, precum şi eseistica intitulată Memoria vegetală (2008) şi Înainte ca racul (2006).

Volumul Pliculeţul Minervei este rezultatul unei rubrici cu acelaşi titlu, din săptămânalul italian L’Espresso. Umberto Eco a semnat-o începând din martie 1985, iar din martie 1988 a devenit bilunară. O bună parte dintre articolele acestea au fost publicate în volumul Minunile Sfântului Baudolino. O altă parte consistentă, formată din aproximativ cinci sute de Pliculeţe în urma unei selecţii riguroase, a fost păstrată și mai bine de jumătate dintre ele au fost publicate în acest volum. Autorul s-a decis să renunţe la articolele foarte strâns legate de evenimentele cotidiene, precum şi la cele scrise cu ocazia dispariţiei unor prieteni sau profesori apropiaţi. A renunţat, de asemenea, la pliculeţele care se repetau, în sensul că, în presa italiană, periodic se revenea cu o monotonie insistentă la anumite subiecte. Un exemplu în acest sens este neliniştea cu privire la viitorul incert al cărţii, discuţie redeschisă în mod regulat la diverse intervale de timp.

Pliculeţele sunt impregnate cu un aer ludic, hâtru, poznaş, vorbind despre anumite moravuri şi realităţi sociale cu ironie caustică şi muşcătoare, dar bine dozată, în încercarea de a scoate la lumină acele aspecte mai puţin plăcute sau chiar stânjenitoare ale lumii de azi, cu care, din prea multă indiferenţă, ne-am obişnuit să coexistăm. Scrise dintr-un sentiment de iritare zilnică, Eco mărturiseşte: ,,Vorbesc prea puţin despre ceea ce îmi place şi mai des despre ceea ce nu-mi place.” Pliculeţele, pe lângă amuzamentul copios pe care i-l provoacă cititorului, au menirea de a-i trezi acestuia luciditatea necesară înţelegerii realităţilor lumii contemporane, nu de puţine ori degradante, aflate în declin moral şi intelectual.

Titlul cărţii, aşa cum aminteam mai sus, reiterează titlul rubricii în care au apărut articolele, iar pentru cei curioşi, autorul explică provenienţa acestuia: ,,Titlul rubricii trimite la micuţele plicuri din carton marca Minerva şi la obiceiul de a nota pe dosul «copertei» lor adrese, liste de cumpărături sau, cum mi se întâmplă mie, notiţe stenografice despre tot ce-mi trece prin minte în tren, la bar, la restaurant, când citesc un ziar, privesc o vitrină sau scotocesc prin rafturile unei librării. Îmi propusesem încă de la început ca, dacă într-o seară, din motive strict personale, aveam să mă gândesc întâmplător la Homer, să vorbesc despre el chiar dacă Homer nu ocupa în zilele acelea primele pagini ale ziarelor.”

Volumul Pliculeţul Minervei (363 pagini), semnat de Umberto Eco, a apărut la Editura Humanitas (2004), fiind tradus din limba italiană de Mihaela Şchiopu.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii